Schimbătoare de căldură utilizate în criogenie Criogenie 6

Criogenie 6 1. Descrierea procesului 1.1 Generalităţi : schimbătorul cu plăci de aluminiu 1.1.1 Structura 1.1.2 Nervuri 1.1.3 Dimensiune 1.2 Schimbător de căldură principal şi subrăcitor 1.3. Schimbătorul de căldură principal al procesului de pompare 1.4 Vaporizatorul principal 1.4.1 Vaporizatorul tip – baie 1.4.2 Vaporizatorul tip - film 1.4.3 Vaporizator principal extern şi vaporizator auxiliar 2. Parametrii importanţi pentru funcţionare 2.1 Generalităţi : Diagrama de bază şi formula 2.1.1. Diferenţa de temperatură 2.1.2. Căderea de presiune 2.1.3. Nivelul de imersiune al vaporizatoarelor tip baie şi extern 2.1.4. Debitul de circulaţie a vaporizatorului tip film 2.2 Condiţii în afara regimului nominal 2.2.1 Influenţa debitului în schimbul de căldură 2.2.2 Influenţa temperaturii în schimbul de căldură 2.2.3 Exemple ale amplitudinii variaţiei debitului 3. Descrierea tehnologiei şi echipamentului 3.1 Descriere generală 3.1.1 Materiale tipice de construcţie 3.1.2 Limite de utilizare 3.1.3 Presiuni de proiectare multiple 3.1.4 Fluide acceptate 3.1.5 Diferenţa de temperatură permisă între curenţii adiacenţi 3.1.6 Adaosuri pentru coroziune 3.1.7 Componente ale pierderii de presiune 3.1.8 Schimbătoare cu miezuri multiple 3.1.9 Grinzi de susţinere 3.1.10 Izolaţie suport 3.1.11 Cadru de ghidare cu sanie 3.2 Schimbător de căldură principal şi subrăcitor 3.3 Vaporizatorul principal 3.3.1 Îndepărtarea gazelor rare 3.3.2 Prevenirea curgerii inverse

 

1.1 Generalități : schimbătorul cu plăci de aluminiu

1.1.1 Structura

Schimbătoarele criogenice moderne sunt făcute din plăci de aluminiu lipite, una deasupra celeilalte, astfel că se creează un pachet de canale (Figura 1). Schimbătoarele de căldură tubulare sunt utilizate în cazuri specifice (presiune foarte mare) ce nu sunt descrise în acest curs.

Lipirea este un proces de sudare fără topirea metalului de bază prin care se asamblează diferite componente ale acestui tip de schimbător prin încălzirea lor întru-un cuptor special în vid.

Avantajele schimbătoarelor de căldură cu plăci de aluminiu sunt :

  • Suprafața de schimb este mult mai mare decât cea a unui volum egal al schimbătorului tubular (pierderi de căldură mai mici și compacte),
  • Diferență de temperatură mică (eficiență mai bună și necesar de frig mai mic),
  • Coeficient de transfer de căldură bun (reducerea la minim suprafeței),
  • Mai multe fluide într-un schimbător (se reduce numărul schimbătoarelor de căldură și se optimizează procesele),
  • Diferență de presiune mică (consum scăzut de energie),
  • Masă mai mică (răcire rapidă pentru pornire).
Pentru ca fiecare fluid să fie distribuit corect în grupul lor de canale fără amestecarea cu alte fluide (vezi Figura 2), intrările canalelor de admisie și evacuare sunt modificate și acoperite de un „cap” (jumătate de cilindri închis la capete, numit „box”).

Figura 2: Calcularea fazei gazoase

1.1.2 Nervuri

În interiorul fiecărui strat sunt nervuri, care măresc suprafața de transfer de căldură. Acestea nu cresc doar suprafața de schimb de căldură, dar au și un scop structural.
Există mai multe tipuri de nervuri corespunzător tipului de proces și fluidelor caracteristice (Figura 3).

  • Nervuri plane – utilizate în special în secțiunile de distribuție a schimbătoarelor.
  • Nervuri plane perforate – utilizate la vaporizatoare, în special pentru partea de fierbere a schimbătoarelor.
  • Nervuri zimțate – utilizate în cea mai mare măsură în schimbătoarele de căldură principale, au o performanță a transferului de căldură de departe superioară, dar cu prețul unor diferențe de presiune foarte mari.
  • Nervuri în zig-zag – au caracteristici similare nervurilor zimțate. Ele nu sunt utilizate foarte des.

Fiecare tip de nervură poate fi făcut cu diferite densități (nervuri /inch =FPI) și grosimi : tipic FPI = 18 FPI / 0,2 mm grosime. Curgerea turbulentă este mai bună pentru transferul de căldură, iar nervurile proiectate pentru condiții turbulente sunt bine dezvoltate. Totuși, pentru a crea turbulența, este crescută diferența de presiune peste cea a curgerii laminare, și crește și consumul de energie al instalației (pentru schimbătoare de căldură principale și subrăcitoare).
În practică, alegerea tipului de nervuri este un compromis între performanța schimbului și cerințele procesului pentru optimizarea proiectului în general.

1.1.3 Dimensiune

Schimbătoarele de căldură lipite sunt limitate în dimensiuni (WxHxL = 1,2x1,5x7,0 m) datorită dimensiunii cuptorului. În instalațiile mai mari, se pot angaja un număr de miezuri în paralel, conectate împreună la un colector (uneori numit „colector păianjen).

 

1.2 Schimbător de căldură principal și subrăcitor

Schimbătorul de căldură principal răcește curentul de aer ce intră în cuva rece contra curenților de azot rezidual și produsele ce ies. Schimbătorul de căldură principal se compune din multe canale, suprafețe extinse, miezurile schimbătoarelor de căldură cu plăci de aluminiu lipite. Ele sunt toate aranjate vertical cu secțiunea caldă la partea superioară a secțiunii reci și sunt situate în schimbătorul principal al cuvei reci.

Este important ca diferența de temperatură la capătul cald al schimbătorului principal să fie fixata la proiectare, aproximativ 3 oC (5,4 oF), pentru a preveni pierderea de frig (pierderea la capătul cald) din proces. Pierderea la capătul cald rezultă din capabilitățile foarte reduse de producere lichid ale instalației.

Pot fi luate în considerare trei tipuri de schimburi de căldură în schimbătorul de căldură principal :

  • Răcirea aerului fără condensare prin produsele gazoase de joasă și medie presiune și azotul rezidual : schimbarea de căldură fără schimbarea stării (vezi Figura 4).
  • Răcirea aerului cu condensare prin produsele gazoase LP/MP și azotul rezidual: schimbare de căldură gaz-condens/gaz (vezi Figura 5).
  • Răcirea aerului cu condensare prin produsele gazoase LP/MP și azotul rezidual, și de asemenea, produse gazoase de înaltă presiune prin vaporizarea lichidului HP pompat : procesul de pompare sau GOK.
În cazurile mai complexe, curenții de acolo trebuie să fie extrași și îndepărtați în mijlocul schimbătorului pentru fiecare din cazurile de mai sus. Figura 6 arată diagrama tipică a unui proces de joasă presiune cu o turbină de destindere azot.

Schimbătorul subrăcitor subrăcește aerul lichid, lichidul îmbogățit, refluxul de azot lichid și produsul oxigen lichid contra azotului gaz de joasă presiune și azotului rezidual. Subrăcitorul reduce la minim vaporizarea lichidelor destinse înaintea intrării în coloana LP, astfel mai mult reflux poate fi obținut. În plus, lichidul subrăcit este bun pentru distilare din punctul de vedere al echilibrului. Aceasta îmbunătățește eficiența distilării (adică recuperarea oxigenului) și în acest fel se reduce energia necesară pentru o producție fixată.

În ceea ce privește diagrama schimbului de căldură pentru subrăcitor, va fi aceeași cu Figura 4, întrucât este schimbul de căldură gaz/lichid și nu există modificarea stării prezente.



 

1.3. Schimbătorul de căldură principal al procesului de pompare

După cum s-a menționat, pentru procesul de pompare (Figura 7) și procesul GOK (Figura 8), schimbătorul de căldură principal vaporizează lichidele HP pentru a produce produse gazoase HP (presiune de vaporizare oxigen mai mare de 10 bar), precum și pentru, realizarea funcțiilor normale ale schimbătorului de căldură principal.

Deoarece diferența de temperatură dintre fluidul cald și fluidul rece este foarte mare comparată cu a schimbătorului de căldură principal gaz/gaz, solicitarea termică poate fi gâtuită în ceea ce privește flexibilitatea operațională.

Din punct de vedere funcțional, schimbătorul de căldură principal al unei instalații de pompare sau GOK poate fi văzută ca un schimbător de căldură principal combinat cu un vaporizator.

Avantajele și dezavantajele acestor procese sunt discutate în alte capitole.


 

1.4 Vaporizatorul principal

Funcția vaporizatorului principal este de a vaporiza oxigenul lichid în bazinul de colectare al coloanei LP. Condensarea azotului din coloana HP furnizează căldura pentru vaporizare.

Coloana HP funcționează la o presiune încât punctul de rouă al azotului este câteva grade Celsius mai cald decât punctul de fierbere al oxigenului la presiunea coloanei LP. Altfel, azotul nu poate fi condensat deoarece punctul de rouă al azotului este mult mai scăzut decât punctul de fierbere al oxigenului la aceeași presiune.

În realitate, presiunea coloanei HP se reglează singură; presiunea coloanei HP va crește până când este suficientă pentru a condensa azotul (Figura 10). Presiunea compresorului de aer este dependentă de presiunea coloanei HP (eficiența vaporizatorului principal), plus diferitele diferențe de presiune (Tabel 1). Cele trei tipuri de vaporizatoare principale sunt descrise în secțiunile următoare:

  • Tipul – baie,
  • tipul – film și
  • vaporizatoarele externe (sau auxiliare).

1.4.1 Vaporizatorul tip – baie

■ Descriere
Cu un vaporizator tip-baie (Figura 9), canalele de azot sunt legate la două colectoare pe fiecare parte a miezului. La partea de sus a miezului, azotul gazos intră și se condensează; azotul lichid de la partea inferioară se colectează și se reîntoarce la coloana HP ca reflux. Cele două colectoare sunt legate la partea superioară a coloanei HP prin conducte. Canalele de oxigen sunt deschise atât la partea superioară cât și la cea inferioară. Miezul este complet imersat în oxigenul lichid din bazinul de colectare al coloanei LP.

■ Efectul de termosifon
Oxigenul lichid intră pe la partea superioară a miezului și umple canalul de oxigen. Totuși, întrucât se evaporă și se produce un amestec de vapori și lichid, fluidul devine mult mai puțin dens decât oxigenul lichid din exteriorul miezului. Diferența de densitate conduce circulația LOX. Debitul de circulație este de aprox. 20 ori mai mare decât oxigenul vaporizat în realitate. Acesta este numit „efect de termosifon” descris în Figura 11. ! Este important să se mențină o viteză de circulație mare pentru a evita vaporizarea uscată, care determină depozitarea hidrocarburilor pe suprafața schimbătorului.

■ Caracteristici principale ale unei diagrame tipice de schimb de căldură
Linia de căldură este verticală (condensarea azotului este făcută la aceeași temperatură) din cauza condensării aproape izobare.

Linia de frig (vaporizarea oxigenului) nu este verticală din cauza vaporizării sub presiune datorită înălțimii hidrostatice a oxigenului lichid. Într-adevăr, punctul de fierbere al lichidului la partea inferioară a miezului este mai mare decât la suprafață. În plus, lichidul fiind mai mult sau mai puțin omogenizat din cauza recirculării lichidului prin efectul de termosifon (în medie, există un minimum de 20 ori mai mult lichid ce intră decât cantitatea vaporizată), intră la aceeași temperatură ca lichidul la partea superioară a miezului dar cu o presiune mai mare.

Deci, este necesar, în primele secțiuni la partea inferioară a schimbătorului, să se încălzească oxigenul la punctul lui de fierbere la presiunea corespunzătoare. Diagrama de schimb de căldură a vaporizării oxigenului prin urmare, apare ca două segmente de linii drepte frânte ca în Figura 12. Această „frântură” creează un minimum de temperatură aproape (punct de comprimare), datorită condițiilor de subrăcire cauzate de înălțimea coloanei de lichid.

Diferența de temperatură între oxigenul lichid la partea superioară a vaporizatorului și azot este de obicei mai mare decât 1,5 o C (2,7 oF). Densitatea relativă a oxigenului fiind de ordinul a 1130 kg/m3, înălțimea de lichid de 2 metri dă o înălțime hidrostatică de :

ΔP = ρ x G x Δh = 1130 x 9,81 x 2 = 22171 Pa ~ 222 mbar (3.22 psi)

În practică, această înălțime este o limită fără de care comprimarea devine prea restrictivă și va crește în mod artificial diferența de temperatură și presiune pe partea HP, care crește energia consumată de compresorul de aer.


1.4.2 Vaporizatorul tip - film

Cu vaporizatorul tip film (Figura 13), debitul de oxigen lichid este în direcția opusă a celei din vaporizatorul tip baie. Este alimentat la partea superioară a miezului și curge în jos echicurent. La partea superioară a miezului se află pre-distribuitoarele de lichid, care alimentează un aranjament de nervuri speciale care distribuie lichidul egal peste miez.

Pentru a preveni vaporizarea uscată a oxigenului lichid pentru a nu se forma depozite solide de hidrocarburi periculoase, lichidul la intrare este de două ori mai mult decât cantitatea de oxigen vaporizat. Asemenea regulă trebuie să fie respectată pe durata funcționării.

Deoarece forța de conducere a circulației LOX nu este prevăzută prin efectul termosifon, următoarele două situații sunt posibile: Vaporizator cu coloană LP montată la partea superioară a coloanei HP (Figura 14).


Miezurile vaporizatorului sunt aranjate pe două secțiuni paralele. Prima secțiune are un pre-distribuitor deschis la partea superioară, care primește toate lichidele ce curg în jos în coloană părăsind primul taler. Jumătate din acest lichid este vaporizat. Lichidul rămas se colectează în bazinul de colectare al coloanei LP.

A doua secțiune a vaporizatorului are un pre-distribuitor, care este închis la partea superioară. Oxigenul lichid din bazinul coloanei, dublul cantității care trebuie să fie vaporizate, este pompată în acest pre-distribuitor.

Astfel fiecare secțiune vaporizează jumătate din lichidul care trebuie să fie vaporizat și fiecare secțiune primește destul lichid în exces pentru a menține toate suprafețele umede.

Vaporizatorul cu coloană LP a fost montat la nivelul solului (Figura 15).

Miezurile vaporizatoarelor sunt montate la partea superioară a coloanei HP. Oxigenul lichid de la coloana LP se colectează în bazinul de colectare al coloanei și este apoi pompată la partea superioară a coloanei HP. Din nou, cantitatea pompată trebuie să fie cel puțin dublul cantității vaporizate.

! Atunci când regimul de lucru al unui vaporizator tip film este cu instalația la capacitate redusă, excesul de lichid (chiar la întoarcere, debitul pompat la miezul închis trebuie să fie menținut la debitul proiectat și nu trebuie să fie redus în raport cu capacitatea de funcționare ) în fiecare miez trebuie să fie menținut pentru a asigura umiditatea corespunzătoare a tuturor suprafețelor. Din acest motiv, este necesară pomparea suplimentară de oxigen lichid la partea superioară a miezului deschis.

Diagrama de schimb de căldură (Figura 16) are o diferență aproape constantă a temperaturii datorită vaporizării izobare a oxigenului.

Aceasta permite unui vaporizator tip film să aibă o temperatură aproape constantă și, în consecință, să aibă asemenea performanțe și deci consum redus de energie.

Diagrama vaporizatorului tip baie este arătată cu linie întreruptă, iar diagrama pentru vaporizatorul tip film cu linie plină. Pentru aceeași cantitate de transfer de căldură, vaporizatorul tip film este mai eficient, deoarece, așa cum se poate vedea în diagramă, media logaritmică a diferenței de temperatură este mai mică pentru vaporizatorul tip film.

Avantajul acestei tehnologii este acela că vaporizatorul nu este mai mult supus la comprimare cauzată de înălțimea coloanei de lichid ca în cazul vaporizatorului cu baie. Aceasta permite vaporizatorului tip film să funcționeze cu o diferență de temperatură mai mică, care poate crește de la 0,5 la 0,6 oC (0,9 la 1,08 oF) .Cu toate acestea asemenea vaporizator nu este în prezent instalat în noile instalații.

1.4.3 Vaporizator principal extern și vaporizator auxiliar

■ Vaporizator principal extern (Figura 17)
Un vaporizator principal extern este montat în exteriorul coloanei, dar principiul de lucru este efectul termosifon ca la vaporizatorul tip baie. Avantajul unui vaporizator extern este că diametrul coloanei LP nu va fi afectat niciodată de dimensiunea vaporizatorului, deoarece vaporizatorul este montat în exteriorul coloanei LP.

■ Vaporizator auxiliar (Figura 18)
Un vaporizator auxiliar este de asemenea montat în exteriorul coloanei, dar lucrează în paralele cu vaporizatorul principal. Întrucât furnizează o suprafață de transfer de căldură suplimentară pentru vaporizarea oxigenului și condensarea azotului, se reduce diferența de temperatură necesară pentru condensare. Aceasta permite azotului să condenseze la o presiune mai mică, reducând cerința de presiune de la compresorul principal de aer și reducând consumul de energie al instalației.


Aceste vaporizatoare sunt făcute în mod obișnuit din miezuri de aluminiu lipit, mai mult ca vaporizatoare tip baie. Totuși, întrucât miezurile sunt montate în exteriorul bazinului de colectare al coloanei, orificiul de admisie și evacuare a oxigenului lichid este echipat cu calote cu o conductă de racord la și de la coloana LP.

Pentru a asigura funcționarea în siguranță, fără vaporizarea uscată și înghețarea impurităților, se recomandă echiparea cu un dispozitiv de măsurare a debitului pe curentul oxigen lichid la vaporizator.

Unele vaporizatoare ale acestui tip sunt echipate cu un filtru de oxigen lichid. Oxigenul lichid de la bazinul de colectare a coloanei LP este pompată la filtru. De la partea superioară a filtrului merge la orificiul de admisie al vaporizatorului. (Figura 19).

■ Vaporizator de produs (Figura 16)
O altă funcție posibilă a vaporizatorului auxiliar este să vaporizeze doar produsul oxigen : numit „vaporizator de produs”. În mod obișnuit, oxigenul este vaporizat la unele presiuni mai mari decât cea a coloanei LP și un curent al aerului de presiune mai mare furnizează căldura pentru vaporizare.

2. Parametrii importanți pentru funcționare

 

2.1 Generalități - Diagrama de bază și formula

■ Bilanțul de căldură al unui schimbător
Ca un exemplu, cazul unui simplu schimb gaz – gaz, între un gaz cald și un gaz rece fără o schimbare a stării (Figura 20).

Această formulă din Tabelele 2 și 3 este foarte importantă în practică, deoarece ne prezintă câteva proprietăți de bază ale schimbătoarelor. Pentru o performanță dată a unui schimbător, se poate stabili o legătură între căldura schimbată și diferența de temperatură logaritmică. Deci, cunoscând „UA”, care poate fi considerat constant la prima aproximare, este posibil să se prevadă comportarea unui schimbător de căldură când instalația funcționează în condiții nenominale. În realitate „U” poate varia în funcție de regimul de curgere (turbulent sau laminar) și diferența de temperatură, chiar în același schimbător de căldură. Dar pentru prima aproximare, această formulă este foarte practică și utilizată în mod obișnuit pe durata pornirii, încărcarea sarcinii și pentru a verifica performanța schimbătorului.

2.1.1. Diferența de temperatură

Așa cum se poate vedea în formula din tabelul 2 pentru „UA” o diferența de temperatură mai mare (ΔTlim mai mare ) permite schimbătorului să transfere mai multă căldură (ΔH mai mare). Aceasta înseamnă că, chiar cu o suprafață de schimb mai mică, care este convenabilă, sarcina de căldură poate fi mai mare.

■ Pentru un schimbător de căldură principal
Din punctul de vedere al bilanțului de căldură, o diferență de temperatură mai mare la capătul cald este consecința refrigerării în exces. În practică, o diferență de temperatură la capătul cald de 2 la 5 oC (3,6 la 9 oF) și a unui minim apropiat (diferența de temperatură minimă) de 2 oC (3,6 oF) sunt alese ca un punct de compromis pentru proiectare.

■ Pentru un vaporizator principal
Este un pic diferită de schimbătorul de căldură principal, deoarece această diferență de temperatură afectează presiunea coloanei HP.

În realitate, o diferență de temperatură mai mare necesită o presiune mai mare în coloana HP și un consum mai mare de energie pe compresorul de aer. În mod curent, o diferență de temperatură de 1,5 oC (2,7 oF) este valoarea de proiectare pentru vaporizatoarele tip baie. (Vaporizatoarele tip film nu mai sunt demult luate în considerare în noile instalații).

2.1.2. Căderea de presiune

Din punctul de vedere al proiectării pentru un transfer de căldură mai bun, o cădere de presiune mai mare va fi mai bună deoarece curgerea trebuie să fie turbulentă. Totuși, o cădere de presiune mai mare înseamnă mai mult consum de energie. Astfel, în mod normal se alege un compromis între căderea de presiune și performanța transferului de căldură. În mod obișnuit, se proiectează canale pentru fluidele de LP și MP în schimbătorul principal de căldură pentru a avea o cădere de presiune de 100 la 150 mbar (1,45 la 2,18 psi).

Creșterea de presiune serioasă va fi cauzată de înfundare. Pentru funcționarea sigură și economică, căderea de presiune pe schimbătorul de căldură principal trebuie să fie monitorizată și menținută într-un domeniu corespunzător.

2.1.3. Nivelul de imersiune al vaporizatoarelor tip baie și extern

Pentru funcționarea în siguranță privind acumularea hidrocarburilor în vaporizatoarele tip baie și extern, miezul va fi 100% imersat în baia LOX. Funcționarea cu lichid la partea superioară a miezului schimbătorului (100% imersat) asigură umiditatea adecvată a canalelor de schimb de căldură oxigen și menține hidrocarburile dizolvate în lichid.

Funcționarea la 6-70 % imersat permite un transfer de căldură mult mai eficient și reducerea presiunii coloanei HP, dar astfel de practică este interzisă din motive de siguranță. Prima prioritate trebuie să fie focalizată pe siguranță, iar vaporizatoarele nu trebuie dă fie exploatate cu un nivel de imersiune scăzut.

2.1.4. Debitul de circulație a vaporizatorului tip film

Ca și pentru vaporizatorul tip baie, siguranța hidrocarburilor are implicații pentru funcționarea vaporizatorului tip film. În locul imersiunii miezului schimbătorului, debitul de circulație LOX trebuie să fie bine controlat pentru a evita vaporizarea uscată. În mod normal, debitul de recirculare LOX trebuie să fie cel puțin dublul oxigenului vaporizat, ceea ce înseamnă că debitul de recirculare trebuie să fie mai mare decât 2.

Lichidul în exces (chiar în timpul întoarcerii, debitul pompat trebuie să fie menținut la debitul proiectat și nu trebuie să fie redus în raport cu capacitatea de funcționare) în fiecare miez trebuie să fie menținut pentru a asigura umiditatea corespunzătoare a tuturor suprafețelor. Totuși, debitul de aer (sarcina instalației) nu trebuie să fie redusă mai jos de minimul proiectat, iar debitul pompat nu trebuie să fie redus la reducerea sarcinii instalației sau la operația de întoarcere.

 

2.2 Condiții în afara regimului nominal

Deoarece consecințele și amplitudinea fenomenului sunt diferite în funcție de tipul schimbătoarelor de căldură, diferitele tipuri de schimbătoare pot fi împărțite în patru categorii :

  • Schimbător de căldură principal : gaz-gaz sau gaz-lichid (instalație de joasă presiune),
  • Schimbător de căldură principal : condensare-vaporizare (GOK, procese de pompare)
  • Vaporizator tip baie,
  • Vaporizator tip film.

2.2.1 Influența debitului în schimbul de căldură

Creșterea debitului cald
Dacă debitul cald crește, panta corespunzătoare liniei drepte crește, deoarece panta este proporțională cu debitul conform relației dintre cantitatea de căldură schimbată și temperatură : ΔH = Q x Cp x ΔT (vezi § 2.1.1). Pe de altă parte, cantitatea de căldură schimbată crește de asemenea. Diferența la capătul cald scade, iar diferența la capătul rece crește.

Creșterea debitului rece
Dacă debitul rece crește, panta liniei drepte crește, precum și căldura schimbată. Diferența la capătul cald crește, deoarece fluidul rece părăsește răcitorul, în timp ce, prin definirea datelor inițiale, temperatura de admisie a fluidului cald este constantă, iar diferența la capătul rece scade.

În concluzie,

Tabel 4 – Relația dintre ΔT și debit
Debit ΔT la capătul cald ΔT la capătul rece
Fluid cald
Fluid rece